Analiza existentiala



I. Ce este “Analiza Existentiala”?
Analiza existentiala poate fi definita, ca o psihoterapie fenomenologic personala avand ca scop sprijinirea persoanei de a ajunge la o traire (spirituala si emotionala) libera, la o atitudine autentica si un comportament responsabil fata de propria ei viata si propria ei lume. O caracteristica a analizei existentiale (AE) o constituie atentia pe care aceasta o acorda deschiderii persoanei pentru „lumea ei”, pentru cerintele, problemele si implinirea ei. Prin aceasta ea este recomandata in tulburarile de traire si cornportament de natura psihogena, psihosomatica si psihosociala.

Un loc central in analiza existentiala il are conceptul de “existenta”. Acesta presupune o viata plina de sens, cladita liber si responsabil in propria lume, cu care persoana se afla intr-o intercactiune reciproca si dialog permanent.

Sarcina psihoterapiei analitic existentiale este de a elibera persoana de fixatiile, distorsiunile, unilateralitatiile si traumele ce influenteaza in mod negativ trairea si comportamentul. Procesul terapeutic derulat prin intermediul unor analize fenomenologice, este orientat spre emotionalitatea subiectului, vazuta ca centru al trairii.Clarificarea substratului biografic si insotirea empatica de catre terapeut conduc la o intelegere si un acces mai larg la propria emotionalitate. Prin procesul de aducere la o raportare la propriile atitudini si decizii, pacienlul/clientul devine liber pentru acele continuturi, scopuri, indatoriri si valori pentru care se simte in mod autentic atras sa traiasca.

Acesta conceptie a analizei existentiale constitue o dezvoltare in cadrul scolii noastre actuale a conceptiei lui Frankl in special prin abordarea emotionalitatii si biografiei in activitatea terapeutica. Acest fapt este cu atat mai important cu cat antropologia analizei existentiale vede in om fiinta ce in mod permanent – constient sau inconstient – participa prin deciziile sale la edificarea propriei vieti. Omul poate lua decizii pline de sens doar atunci cand cunoaste valorile pentru care opteza, are capacitatea de a le trai si compara. Acesta presupune o “deschidere pentru lume” in locul unei “incatusari in sine” (generata biografic), precum si un acces la sentimentul cu care valorile pot fi in mod personal corelate.

Analiza existentiala are ca substrat teoretic si practic teza motivatiilor fundamentale existentiale care, ca si „pietrele de constructie ale existentei”, vor fi abordale in mod sistematic in cadrul discutiilor terapeutice si/sau de consiliere. Aceasta teorie structurala a analizei existentiale constituie in acelasi timp si esafodajul psihopatologiei analitic existentiale. In vederea prelucrarii concrete a influentelor blocate si a restructurarii persoanei avem la dispozitie metoda “analizei existentiale personale”. Metoda permite un tratament analitic (psihologic abisal) al tulburarilor psihogene (in special nevrotice). Aceasta forma de analiza existentiala cu multitudinea ei de tehnici si metode de interventie precum si abordare complexa a istoriei de viata a fost dezvoltata in cadrul GLE (Gesellschaft fur Logoterapie und Existenzanalyse) si este predata doar in cadrul acestei scoli.

in viziunea analizei existentiale sunt patru “conditii fundamentale pentru o existenta implinita” si se refera la:
- lume (planul ontologic al existentei),
- viata (planul axiologic al existentei),
- faptul de a fi persoana (planul etic al existentei) si
- contributia activa pentru viitor si pentru propria devenire (planul praxiologic al existentei)

O privire mai atenta ne arata ca o existenta implinita se intemeiaza in:
- acceptarea realitatii
- orientarea spre relatie si valori
- respectul individualitatii (proprii si a celorlalti), precum si
- acordul cu sensul, cu ceea ce va sa fie, cu ceea ce va rezulta „bun” din actiune.

Sau si mai concret o existenta implinita presupune un cvadruplu acord interior, un DA spus:
- lumii,
- vietii,
- siesi ca persoana si
- sensului

Fiecare dintre noi, si oricare om in ultima instanta, isi doreste o viata frumoasa, reusita si implinita. Aceste continuturi fundamentale ale existentei nu ne pot fi indiferente. Dimpotriva preocuparea cu ele este permanenta – fie pentru a le dobandi sau, de ce nu, pentru a le ascunde, pentru a le innoii si a le mentine. De aceea, implinirea acestor conditii fundamentale ale existentei constituie in ultima instanta motivatiile fundamentale ce stau la baza si originea tuturor celorlalte motivatii ale omului. Motivatii fundamentale pe care noi le numim personal – existentiale deoarece primele trei se refera la persoana in timp ce a 4-a la existenta acesteia. Omul obisnuit o stie foarte bine fara ca nimeni, in afara propriei lui experiente, sa-l fi invatat. Atunci cand ne referim la aceste patru acorduri la care dorim sa ajungem si vedem aceasta ca pe ceva de indeplinit, ca pe un act, atunci pe data ne rasar in minte si verbele potrivite a defini actiunea: raportarea la realitate cu a putea, la viata cu a place, a avea pofta, la a fi noi insine, respectiv la faptul de a fi persoana, cu a avea voie, iar pentru acordul cu sensul acel sa fie (in sensul de a trebui moralmente). Daca intr-o actiune se intalnesc, sunt presupuse toate aceste patru cuvinte modale, atunci se poate vorbi despre o vointa autentica. Mai simplu: atunci cand pot, imi place, (am pofta) si am voie , iar pe deasupra se pare ca o sa fie si bine, atunci cu siguranta vreau!

Pentru a putea privi fenomenologic trebuiesc indeplinite o serie de conditii:
1. in primul rand o decizie, o hotarare.Trebuie sa ma decid pentru aceasta, sa fiu pregatit interior pentru un asemenea demers.
2. Trebuie apoi sa ma dedic in totalitate, intreaga mea atentie sa se orienteze spre ceea ce este de perceput, spre perceptie.
3. Aceasta presupune deschidere si daruire, o deschidere interioara si o pastrare a acestei deschideri pentru a ma putea lasa impresionat de ceea ce vine din afara, de ceea ce ma impresioneaza, fara a raporta de indata aceasta la experientele anterioare.
4. Mai este nevoie si de curaj, curajul de a da la o parte ceea ce cunosc, ceea ce-mi este cunoscut, fara a sti carui pericol ma expun daca ma predau in felul acesta.
5. Pentru aceasta am nevoie de incredere, incredere in caracterul „de nezdruncinat” a ceea ce este de vazut si in faptul de a fi sustinut, de a avea un suport, o baza.
6. Este nevoie de asemenea de rabdare pentru ca prin limitele de timp stabilite sau prin dorinta de a obtine ceva sa nu se realizeze niste bariere care sa impiedice aceasta privire fenomenologica.
7. si in cele din urma mai este nevoie de multa supunere (modestie, smerenie). Disponibilitate de a ma supune in fata a ceea ce mi se arata, imi este aruncat in fata. in fata a ceea ce se produce in mine, supunere ca disponibilitate pentru subiectivitate.